Târguri de Transfer Tehnologic

Târg de Transfer Tehnologic în holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de partenerii tradiționali și cu sprijinul autorităților publice locale, a organizat astăzi cea de-a II-a ediție a Târgului de Transfer Tehnologic, evenimentul desfășurându-se în holul central, între orele 10:00 și 16:00.

35 de Unități de cercetare și Centrul de Transfer Tehnologic - CTT UGAL din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și-au prezentat oferta de servicii și de brevete în domeniul cercetării aplicative și al transferului de tehnologie.

De asemenea, au participat și reprezentanți de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” Tulcea, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați și de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Evenimentul și-a propus crearea unui cadru interactiv menit să ofere companiilor din mediul privat oportunități variate de informare, în vederea dezvoltării de parteneriate în domeniul cercetării – inovării și identificarea modalităților de cooperare pentru accesarea fondurilor europene.

„Am participat astăzi cu mare plăcere la festivitatea de deschidere a celei de-a doua ediții a Târgului de Transfer Tehnologic. Evenimentul, organizat de centrele de cercetare din cadrul universității este o dovadă concretă a faptului că facem totul pentru creșterea competitivității economice locale, regionale, naționale și, de ce nu, internaționale. Numărul de brevete protejate la nivelul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a crescut simțitor în ultima vreme. Am depășit granițele, ne ducem spre zonele de brevetare europene și internaționale, ceea ce arată încă o dată că ne pricepem și știm să promovăm această cercetare inovativă, către societate, spre binele tuturor. Le doresc succes participanților și îmi doresc foarte mult ca această ocazie să fie una de întărire a parteneriatelor cu beneficiarii cercetărilor din universitatea noastră”, a spus în deschiderea evenimentului Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu.

„Suntem o echipă care inovăm, suntem o echipă care ne adresăm cetății și județului. Unim Galațiul, cu Brăila, cu Buzăul, ceea ce înseamnă că suntem un pol al cercetării, al transferului tehnologic. Sperăm ca împreună să ajutăm la creșterea economică a acestei regiuni. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui proiect”, a spus, la rândul lui, Prorectorul cu activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și parteneriatul cu mediul economico-social, prof. dr. ing. Silvius Stanciu.

Târgul de Transfer Tehnologic - TTT UDJG a fost și un bun prilej de realizare a schimbului de idei, specialiști și bune practici între mediul privat și cel universitar astfel încât interacțiunea directă să genereze noi colaborari și să ofere soluții și beneficii pentru ambele părți.

La eveniment au fost prezenți peste 100 de vizitatori, societăți publice și private, institutii publice sau persoane fizice.

 

Contact compartiment CDI:
Adresă:
Strada Domnească 47, 800008, Galați
Telefon:
Interior:
8417
Fax:
0236 461 353

Program de lucru:
Luni-Joi:
800 - 1630
Vineri:
800 - 1400